Relatii Publice, PR, Firma Consultanta, Campanii Media, Promovare, Evenimente, Conferinte, PRAIS Corporate Communications.

 
 

Stiri PRAIS

“Ziua Mondiala a Monitorizării Calităţii Apei”

In perioada 26 octombrie – 19 noiembrie, cu ocazia “Zilei Mondiale a Monitorizării Calităţii Apei,”peste 300 de elevi, studenţi şi cadre didactice au participat, la evenimentele civic-educative organizate de voluntarii Smithfield România, în parteneriat cu primăriile, inspectoratele şcolare şi peste 20 de instituţii de învăţământ din judeţele Timiş şi Arad. Iniţiat de companiile Smithfield şi sprijinit de echipa de consultanţi ai Prais Corporate Communications, proiectul are ca obiectiv creşterea gradului de conştientizare, în rândul generaţiilor tinere, a importanţei resurselor de apă şi a protejării acestora.


inapoi